Brăila (în bulgară Браила, în turcă Ibrail, în armeană joasă Ha-Tel Ibrail, în lituaniană Breila, în poloneză slavizată Браїла) este un municipiu, reședința și cel mai mare oraș al județului Brăila din nord-estul regiunii istorice Muntenia, în sud-estul României.

Din vremuri imemoriabile, locuitorii Brăilei s-au ocupat cu agricultura, creșterea animalelor și pescuitul pe malul vestic al Dunării. Un velier, stema orașului Brăila, a fost simbolul comerțului, ocupația principală a locuitorilor din această zonă. În 1836, Brăila a fost declarat port-liber. Aici s-a înființat prima Cameră de Arbitraj Comercial (1836), Bursa de cereale și bunuri (1882), Curtea Comercială și Banca Comercială au fost deschise în Brăila. Datorită vieții economice înfloritoare, Brăila a devenit unul dintre cele mai importante centre comerciale din România. Comerțul înfloritor și dezvoltarea industriei de-a lungul secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea, au marcat istoria Brăilei. În 1911, an de maximă activitate comercială comerțul brăilean reprezenta 22% din comerțul românesc și 20% din import. Această dezvoltare a însemnat: mori cu aburi, fabrică de paste făinoase, șantier naval (1864), fabrică de bere (1872) și docuri (1883). Prima investiție străină în Brăila a fost făcută în 1924 – Societatea Franco-Română iar orasul a ajuns  la apogeu, în 1937, cand la Brăila are loc al XII-lea Congres general al Uniunii orașelor din România,

Sursa: Wikipedia

 

Brăila este o veche așezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele „Drinago” într-o veche descriere geografică și de călătorii spaniolă, „Libro del conoscimiento” (1350), dar și pe câteva hărți catalane (Angellino de Dalorto, 1325 – 1330 și Angelino Dulcert, 1339). Este menționat ca Brayla în 1368 într-un privilegiu de transport și comerț acordat neguțătorilor brașoveni. Orașul a fost ocupat de turci în 1538-1540, fiind (raia sau kaza) de la 1554 până la sfârșitul războiului ruso-turc din 1828 – 1829, perioadă în care este numit Ibrail. În secolul al XV-lea numele Brăilei este amintit sub forma Breil, într-o mențiune a Cancelariei Voievodului „Ttibor din Transilvania”. Perioada de maximă înflorire o are la începutul secolului XX, când este un important port de intrare-ieșire a mărfurilor din România.

Privilegiul comercial pentru brașoveni, dat de Vladislav Vlaicu la 20 ianuarie 1368, atestă Brăila ca așezare importantă a Țării Românești. În 1463 cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil caracteriza Brăila ca fiind „orașul dacilor, în care fac un comerț mai mare decât în toate orașele țării”.

 

Sursa: Wikipedia

 

Ori de cîte ori Brăila e pomenită în cronicile moldovenești sau în documentele muntene cunoscute până acum nu i se dă niciodată numele de cetate. Un document din 30 octombrie 1540 arată limpede că turci, după ce au ocupat, în acel an, orașul, au început să construiască o cetate de zid, de unde rezultă că mai înainte nu existase o asemenea cetate. Zidirea cetății și constituirea în jurul ei a raialei duce la luarea în stăpânire de către turci a orașului dar și a împrejurimilor. În istoriografia noastră luarea în stăpânire a orașului de către turci duce la controverse, raportul polon din 1540 arată că: „turcul, luând un oraș mare și puternic anume Brăila, la supus stăpânirii sale și a început a face cetate de zid”. Rezultă deci că ocuparea orașului ar fi avut loc între iunie 1539 și 30 octombrie 1540 și nu în timpul anului 1538 în campania sultanului Soliman Legislatorul împotriva lui Petru Rareș. Ocupând acest port, turcii nu i-au schimbat numele așa cum s–a întâmplat cu Tighina, devenită Bender, și cu Cetatea Albă, devenită Akkerman, și s-au mulțumit să-l pronunțe după spiritul limbii lor adăugându-i prefixul i. Și întocmai după cum din moldovenescul Smil, atestat în cronici și documente, au facut Ismail tot așa din Brăila au facut Ibrail. Sub acest nume apare ea în actele Imperiului Otoman; el va fi întrebuințat și de străinii care ajung aici; sub acest nume e cunoscută Brăila și în rapoartele diplomatice până în plin secol al XIX-lea, decenii după ce orașul reintrase în stăpânirea politică românească.

Sursa: Wikipedia

 

Perioada care a urmat din secolul al XIX-lea a fost înfloritoare pentru oraș, care cunoaște multe modificări și realizări: pavaj și felinare pe străzi, farmacii, stație meteo, spital militar, dobândirea statutului de oraș porto-franco în 1836, parcul Belvedere, înființarea unor tipografii, a unei bănci, a unei cazarme și a unui teatru, deschiderea unei școli de fete, a unui gimnaziu și construirea docurilor, a căilor ferate și a mai multor fabrici. În 1888 s-a utilizat aici pentru prima dată în țară betonul armat. În primul an al noului secol au fost introduse tramvaiul și becul electric. Se dezvoltă puternic învățământul și cultura sistemul bancar, susținute de comerțul înfloritor. După ocupația din primul război mondial, se pune în 1927 temelia Palatului Agriculturii, iar trei ani mai târziu populația așezării a ajuns la 68.310 locuitori. În această perioadă la Brăila se stabilea prețul cerealelor în Europa, la Bursa Agricolă.

Sursa: Wikipedia

 

Orașul Brăila existând ca unul dintre importantele centre comerciale a avut și o interesantă activitate culturală începând cu dezvoltarea accentuată a învățământului și până la ridicarea așezămintelor pentru găzduirea actelor de cultură, pe care le-a încurajat și susținut.

Astfel în 1817 se inaugurează prima școală atestată în oraș, cea a lui „Vasile Dascălul”. La 1832 alături de instituțiile administrației de stat își începe activitatea Școala Publică cu dascăli plătiți de stat, iar în 1861 se înființează Școala de fete. Se ajunge că, în anul 1906, la Brăila existau 33 de școli (18 primare de stat, 12 primare confesionale, un liceu, o școală de meserii, o școală profesională de fete).

În 1915 are loc la Brăila întrunirea Ligii Naționale Culturale cu tema: „Cu niciun preț cu Austria!”. Au participat: Vasile Lucaciu, Nicolae Filipescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea și Octavian Goga.

Ca o dovadă a gradului de dezvoltare al învățământului local, la București se deschide în 1918 Căminul studențesc brăilean, primul de acest fel din țară. 1926 se întemeiază la Brăila: „Cercul de studii și cercetări locale al orașului și ținutului Brăila”. Actualmente în municipiu există cca 50 de școli și peste zece licee și colegii, și două universități „Dunărea de Jos” și „Constantin Brâncoveanu”, fiecare având multiple secții. Activitatea artistică determină deschiderea, în 1851, a primului teatru permanent din Brăila, teatru care de-a lungul timpului a dat reprezentații de mare clasă, pe scena sa urcând și Maria Filotti, al cărei nume îl poartă astăzi așezământul.

 

Sursa: Wikipedia

 

Asediul asupra cetăţii Brăilei începe la 1 mai 1828. Pentru săparea tranşeelor, au fost rechiziţionaţi ţărani din judeţele vecine, efectuându-se 40260 de zile – lucru, ceea ce înseamnă circa 1700 de lucrători zilnic pe întreaga durată a asediului. La 21 mai, ţarul Rusiei, Nicolae I, a venit la Brăila. În aceeaşi zi, în scopul de a-i convinge pe asediaţi să se predea, sunt eliberaţi 25 de prizonieri turci; Soliman Paşa răspunzând prin spânzurarea pe zidurile cetăţii a doi cazaci capturaţi în luptă. Ca urmare, a doua zi, 22 mai, a avut loc un bombardament general şi violent asupra cetăţii Brăilei, însă turcii rezistă. În ziua de 24 mai, are loc, de la patru dimineaţa până la 8 seara, un alt bombardament, turcii rezistând şi acum. La 15 iunie, ruşii reuşesc să facă, cu ajutorul unei mine, o spărtură mare în zidul cetăţii, pătrunzând în incintă dar sunt respinşi, cu pierderi mari. Atacul din 17 iunie are acelaşi rezultat. Între timp, ruşii înfrâng flota turcă (patru şalupe sunt scufundate şi şase capturate), ocupă Măcinul şi Isaccea şi înaintează în Dobrogea spre miazăzi. Tocmai când se pregătea un nou atac al ruşilor, în aceeaşi zi, 17 iunie, Soliman Paşa, văzând că retragerea peste Dunăre îi este tăiată, ridică steagul alb şi convine să capituleze. Obţine  acordul ruşilor ca turcii înarmaţi şi civili să se retragă spre Silistra, el şi principalii săi ofiţeri rămânând ostatici până la completa executare a stipulaţiilor capitulării. Se mai ştie că Paşa din Brăila a cerut ruşilor permisiunea să rămână la Focşani, temându-se să nu aibă soarta comandanţilor turci de la Măcin şi Isaccea, care au fost decapitaţi la Şumla, pentru că  se retrăseseră, în loc să lupte până la urmă.

Sursa: http://braila-portal.ro

 

Majoritatea grecilor din Braila proveneau din Kefalonia si Itachi – Ithachi identificand orasul acesta cu Argostoli – capitala insulei Chefalonia.

Elementul grecesc a existat in Braila si inainte de 1829 insa, prin conditiile favorabile practicarii comertului de dupa razboiul ruso turc din 1828 – 1829, numarul grecilor s-a marit in general cu emigranti din insulele ionice, care aveau cetatenie engleza si gaseau usor de lucru. Primul grec ce a investit pe scara mare in navigatia pe Dunare a fost Stefanos Xinos, care a venit la Braila din Londra intre anii 1857-1858 si a infiintat „Societatea de Navigatie Greco-Rasariteana”.

Pe o perioada de cincizeci de ani orasul a fost infrumusetat prin prezenta grecilor, in mainile carora se afla aproape cu desavarsire navigatia, comertul si industria pana la 1880, elemente ce au facut ca Braila sa fie plina de viata si de activitate. Grecii au reusit sa impuna limba greaca in toate ramurile vietii economice si toti cei ce doreau sa lucreze in port sau in piata era de la sine inteles ca trebuiau sa vorbeasca limba greaca. Astfel, foarte multi romani, chiar si evreii, invatau limba greaca, fapt ce crea sentimentul ca cineva se afla in Grecia. Progresului economic i-a urmat si cel cultural, scolile, stiinta, arta, locul principal fiind ocupat de catre elementul grec.

 

Fratii Teofilatou, Negropontes, Lambrinidis, Avasiotis si altii au fost primii ce au construit nave fluviale de fier in anul 1861, in locul vaselor de lemn ce erau pana atunci, pentru transportul graului din porturile Dunarii de Sus la Braila si de acolo in diverse porturi ale Marii Egee, Marii Mediterane24, Europei si Americii. Elefterios Venizelos, ca prim-ministru al Greciei, a vizitat Braila la 1 August 1913. Vazand in portul Brailei cele mai mult vapoare impodobite cu steagul grecesc, a fost impresionat atat de mult incat a spus emotionat ca nici in Pireu nu a vazut vreodata atatea steaguri grecesti. Comunitatea greaca din Braila era una dintre cele mai puternice comunitati ale diasporei grecesti si multe alte comunitati au cerut sprijinul ei economic.

 

Mihail Crama„Singurătatea din mine”: Dunărea/portul – însăşi iluzia călătoriei, dreptul de a visa. Un du-te vino, colonii de străini, născuseră nu atât un oraş, cât o mentalitate cosmopolită: o circulaţie de idei, înjurături şi oameni, colora viaţa, nedesluşit, însă fără confuzia esenţelor.

 

 

André Bellessort (La Roumanie contemporaine, Paris, 1904)

 

 „Strada curtierilor de Bursă (curtier – mijlocitor care se ocupă cu negocierea operaţiilor de bursă – n.n), o mică stradelă paralelă cu cheiul portului. De multe ori, oraşele au fost comparate cu furnicarele; însă nicăieri comparaţia nu este mai exactă ca la Brăila, atât este activitatea de ordonată şi fără zgomot. Mai mult de 1500 vagoane aşteaptă în gară şi sunt în câteva ore repartizate şi dirijate pe cele cinci linii de garaj, deservind

magaziile marilor comisionari de cereale […]  La orele 9, strada este plină de lume. Misiţii oficiali, în număr de 14, sunt numiţi de către Guvern, prin alegere dintre personagiile cu vază; ei se instalează apoi în mici biurouri, pe cari nu le-ar folosi cei mai săraci grânari (din Franţa) nici pentru desfacerea ambalajelor. Câteva rafturi pe lângă pereţi, cu talere şi străchini, unde comisionarii de cereale îşi depun probele; aici grâul nostru va trebui să treacă examenul; aici voinicul Cottis, acest italian mai gras ca un olandez, şi blondul veneţian Zerman, cântărind grâul în mână, afirmă fără greşeală din ce regiune provine şi cât valorează […] Marii comisionari, Löwenthal, Dreyfus, Mendel, merg de la o strachină la alta, miros, cercetează şi cântăresc aceste grâne, palide şi împestriţate, făinoase sau lucioase, cu coji sau Ei fac ceea ce se cheamă comparaţia boabelor: combină grânele care le sunt oferite ca să formeze calitatea exactă ce s-au angajat să furnizeze. Şi când ei au găsit ceea ce le convine, şi preţurile au fost tocmite, cumpărătorul, vânzătorul şi curtierul se duc la vagoane şi se asigură că marfa e conformă cu proba. Atunci cumpărătorul îi dă mâna vânzătorului şi spune: Sta bene. Fie că târgul încheiat e de 10000 de franci, fie că e de 100000 de franci, acest simplu cuvânt e de ajuns. De altfel, neloialitatea ar fi urmată de o execuţie, care nu le-ar permite să mai reapară în strada Misitiilor […]

 

Sursa: Ioan Munteanu – „PORTUL BRĂILA – Mărire şi decădere”

 

 

Ligia Naum –  „Coborând spre port, erau birourile marilor firme internaţionale unde se încheiau afaceri de milioane şi se decidea preţul grâului pentru Europa. În Misitii, auzeai ciripit de limbi străine: greacă, italiană, franceză, engleză, portugheză şi chiar norvegiană. Căpitani de vase, marinari, misiţi sau lichele, totul dădea o larmă continuă, toţi se simţeau aici ca la ei acasă, căci aici era sufletul, pulsul activităţii portului. Pe chei, un continuu du-te vino. Puzderie de şlepuri, vase sub pavilion străin, cargouri ce încărcau cereale şi diferite mărfuri. O forfotă ce deborda de mişcare şi pitoresc, ce nu putea rezista tentaţiei penelului unui îndrăgostit de culoare.”

 

Sursa: Ioan Munteanu – „PORTUL BRĂILA – Mărire şi decădere”

Panait Istrati –  „Sirena din docurile Brăilei era orologiul oraşului şi ceasornicul tuturor locuitorilor. Sub urletul ei de fiară apocaliptică începeau dimineţile oraşului; amiaza şi seara tot de ea erau însemnate. Ceasurile Brăilei se măsurau în port. Portul a deschis porţile tuturor neamurilor. Aici răsunau toate limbile Europei: cafenelele se numeau Elada, La Albanezu, Pizzeria Napolitană…”

 

Sursa: Ioan Munteanu – „PORTUL BRĂILA – Mărire şi decădere”

 

Nicolae Iorga: Librăriile au încă vitrinele lor luminate. Cumpărătorii şi clienţii sunt români, greci, italieni, ba chiar olandezi din Rotterdam, care cer în franţuzeşte şi englezeşte cărţi poştale cu vederi din Brăila.”

 

Sursa: Ioan Munteanu – „PORTUL BRĂILA – Mărire şi decădere”

 

Georges Le Cler , ,,La Moldo – Valachie”, 1866

 

,,Ibraila este un oraş frumos, bine aşezat, destul de pavat, împodobit cu construcţii moderne, amintind de oraşele maritime din Apus. Aceasta se explică prin marele număr de negustori pe care negoţul cu grâne îi atrage aici. Ibraila este staţiunea carcaboatelor noastre imperiale, ale mesageriei din Marsilia. Se află aici o bursă, o sală de spectacole, magazii de cereale în port şi toate stabilimentele de utilitate şi de lux cu care trebuie să fie înzestrat un important centru comercial. Dacă am avea un sfat de dat acesta ar fi de a se face din Brăila capitala Principatelor”

 

Sursa: Ioan Munteanu – „PORTUL BRĂILA – Mărire şi decădere”

 

O lume dispărută – Brăila interbelică, lucrare în manuscris

 

„Pe stânga e băcănia lui Antipa, apoi restaurantul lui Carsianos şi cel al lui Gherasim Cutava. Urmează societatea germană ,,Agromex” şi clădirea construită de Naum. La parter se afla biroul de vămuiri al lui Constantin Teologul şi lângă el biroul de misitii al lui Petrică Cristescu. La etaj se aflau birourile societăţii de navigaţie Kiriakide. Mai în fundul străzii se afla restaurantul lui Balci Cutava. Alături, 2-3 birouri până la colţul străzii unde se aflau birourile lui Cosac. După el, în capătul străzii era biroul de vămuire Hilel şi Niţescu, apoi urmau magazii. În dreapta, la nr. 2, în colţ, la parter, se afla Cafeneaua lui Doriza; deasupra se aflau birourile lui Kiriakide fiul. La nr. 4 se aflau două agenţii fluviale: D.D.S.G (austriacă) şi M.F.T.R (maghiară). În acelaşi local îşi avea biroul o casă de cereale anglo-balcanică. La nr. 6 îşi avea sediul Casa de Cereale Granimex şi urma apoi locul cel mai căutat Café-Bursa, al cărui proprietar este Nicolae Miliarisis (un local elegant unde se făcea risipă de oglinzi şi pluş roşu). La etaj erau birourile firmei armatorului Andrei Draculis şi alături birourile armatorilor fraţi Portolos. Urma în rând misitul de cereale Nicolau, după el misitiile de cereale ale lui Iancu Schwartz şi Iona Schwartz, apoi a lui Iancu Chelaiditi. Alte câteva birouri de cerealişti şi armatori o despărţeau de cafeneaua ,,Marea Britanie”, după care urma restaurantul lui Mandzasitanos. Deasupra restaurantului se aflau birourile lui Rudolf Sonino. Urma apoi, „Compania continentală”, o întreprindere de cereale cu capital belgian. Alături se afla biroul de asigurări de mărfuri Jacques Salmanovici iar lângă acesta se aflau birourile agenţiei maritime Francesco Barta Graedel. Capătul străzii (spre docuri) era ocupat de depozite de saci şi cântare.”

 

Sursa: Ioan Munteanu – „PORTUL BRĂILA – Mărire şi decădere”